În România, fenomenul maşinilor electrice nu are atât de multă tracţiune, atât din cauza puterii scăzute de cumpărare, cât şi din cauza reticenţei pe care românii o arată maşinilor 100% electrice. În plus – să recunoaştem acum – nici nu sunt aşa de distractive.
Însă cu siguranţă sunt silenţioase şi atente cu mediul. În luna septembrie, o parcare din Cupertino, California, SUA a fost ocupată cu 507 maşini electrice (nu au avut voie să participe hibridele, nici măcar cele plug-in). Aşadar, zeci de Nissan Leaf, Fiat 500e, Ford Focus şi Tesla au s-au organizat în cel mai silenţios şi mai eco mod posibil. Totodată, au reuşit şi un record mondial – pe care, credem noi, îl vom vedea în curând depăşit.
Piaţa maşinilor electrice a crescut considerabil în ultimii zece ani, după cum acest infografic de pe electricdrive.org ne-o arată.
Probabil că este primul clip în care nu suntem deranjaţi de coloana sonoră – ideea de atât de multă linişte din partea a 507 maşini ar fi fost, pur şi simplu, prea greu de suportat.